duminică, 13 ianuarie 2019

Hotarul

 

inima s-a scurs de-a lungul sternului
s-a oprit jos pe podea cu atriile holbate
vedea infinitul ca un hău
cuvinte așchiate de ger
au atins insula veșnic verde din suflet
și cât de frig s-a făcut!
toate poveștile cu zâne s-au ofilit
au căzut din copacul copilariei
cutremurate
adevărul îmbrăcat în lumină
a căzut în dizgrație
cine mai crede în el?


da, hotarul a fost trasat
așa ai hotarât
pe acolo nu se trece!
decât cu iubire
decât cu bunătate
decât în liniște
și discret
cu pași de felină
tu trebuie să crezi
cerbii au sfărâmat demult în copite
drumul spre adevăr
corbii ciugulesc și acum amintiri
din cumpăna timpului
le-am zărit rânjetul


întreb
oare când se va naște iertarea
să-mi boteze sufletul cu alb
să pot zbura, să pot trăi!?


Gânditorul




Te sprijineai atât de cuminte în palme

că îţi auzeam gândurile

cum se aşezau pe ridurile frunţii


îţi număram paşii călcând

pe caldarâmul viselor mele

în noaptea aceea... când amurgul

se cocea sub lumina lunii

ca să te caute cu sufletul în rugăciuni

să te găsesc zidit în mine

ca o coloană infinită

neatinsă de păcat




Aşa... şi doar aşa...




mi-ai lăsat așa... un fel de dor

ce-mi răscolește gândurile

... un evantai de mătase 

ce-mi răcorește dorințele

mi-ai lăsat aşa... un fel de dor

ca un semn de întrebare

înnodat în jurul inimii

ce-mi lasă imprimat în carne

un virus

mi-ai lăsat aşa... un fel de dor

ce îmi inundă prezentul

cu un foc mistuitor

incendiat premeditat de trecut







Tăcerea




arunc tăcerea în brațele nopții
ceasurile târzii îi numară insomniile
noaptea îi va fi bun sfetnic
poate așa
diminețile îi vor țipa de fericire

tăcerea îmi pipăie gândurile
tăcerea îmi arde timpanele
tăcerea vindecă discret
maladia fară nume

îmi arunc gândurile  în sertarele minții
nu exista o logica în aranjarea lor
stau clădite unul peste altul
înghesuite în sarcofagul amintirilor
se sufocă  
se zbat neputincioase
de prea multă singuratate
de prea multă tăcere

dar…
tăcerea îmi mângâie gândurile
tăcerea îmi zidește visele
tăcerea îmi vindecă discret
maladia fară nume



 





Ritual






urlând a pustiu

lupi tineri ce-au mușcat adânc din amurg

târăsc durerile pământului

prin ascunzișurile disperării

agățând cețurile iernii

pe brațele obosite ale timpului